E greu să ne înțelegem unii pe altii. E greu să ne îngăduim trăirile, atingerile, mirosurile, cuvintele risipite în eter. E greu să ne suportam bucurii și esecuri…
O lume mozaicată, contorsionată, în care și mie însămi, mi-e greu să traiesc.
După atâta amar de timp, într-un final de timp am înțeles :
– toți purtăm dupa noi o valiză grea de timp :Themes
– toți suferim de nevoia de un aproape sincer
– toți ne întindem mâinile unul spre celălat cu speranta de a ne susține
– toți dorim o stare absolută de perfect sau o stare comodă de a ne exprima fără a ne vedea.
Și in viața mea , ca și a altora, au existat momente în care în tot timpul meu , aveam un sens.Știam exact cine sunt !
Oamenii din viața mea erau acolo, fiecare cu un motiv.
În mod clar, motivul era iubirea.
Pentru ei voiam să fiu perfectă, stare care are un mod misterios de a se strecura înauntru și afară din timp. Era o clipă magică, când simțeam că darui tot din mine și este primit.
Și a venit momentul când ei au început să plece, iar timpul meu drag a devenit de nesuportat.
Ca mulți alții am crezut că timpul zboară, dar nu e adevărat….el se reînnoiește mereu și mereu.
Trecutul,prezentul, viitorul sunt doar cutii mentale pentru lucrurile pe care vrem să le ținem aproape de noi.
V-aș transmite vouă, celorlalți, că valiza de amintiri ce o târâți după voi va face timpul cenușiu, greu, iar viața o eternă suferință..Azi conversez cu oameni noi pe care simt nevoia să-i cunosc , oameni speciali, deosebit de sinceri, în care cultura ,,mustește,, și cărora nu pot decât să le mulțumesc. Mi-au dăruit din ei, m-au întărit pe mine și m-au făcut nespus de puternică……..Iar eu nu le pot dărui decat ….o clipă din prea plinul meu de frumos, (așa cum îl înțeleg eu) și o …. iubire ideală !
Roxana Constantinescu
